Cazinoul este una dintre primele caldiri ridicate la Constanta, aproape imediat dupa ce acest oras a fost preluat de catre administratia romaneasca si nu s-a mai numit Kustenge.
Istoria Cazinoului incepe o data cu anul 1880, la scurt timp dupa revenirea Dobrogei la Patria Mama.
La acea vreme se numea Cazin sau Kursaal si nu era decat o constructie de paianta, captusita cu scandura la exterior si ridicata langa Farul Genovez, la capatul bulevardului Elisabeta, singurul bulevard al orasului.
Intre peretii sai de lemn Cazinul adapostea o sala de dans, doua sali de lectura unde vilegiaturistii puteau citi ziarele locale si reviste, precum ,,Telegraf", ,,Figaro" si ''L'Ilustration", doua sali de jocuri si o terasa la malul marii.

Terasa era locul preferat da intalnire al marinarilor, turistilor si a elitei constantene, deoarece aproape in fiecare seara de vara aici se organizau baluri, valsandu-se in acordurile muzicii fanfarei militare.
Tot aici se desfasurau periodic concerte sustinute de celebritatile vremii, care erau aduse pe cheltuiala Primariei Comunei Constanta.
In anul 1890 s-a pus problema constructiei definitive a Cazinului.
Inceperea lucrarilor a fost tergiversate pana in anul 1891, cand o furtuna puternica a distrus in mare parte cladirea din lemn a Cazinului, iar primaria a ajuns la concluzia ca este mai ieftin sa ridice o noua cladire decat sa o repere pe cea veche.
Locul noului local va fi mutat insa de langa Farul Genovez cam in zona unde este amplasat actualul edificiu.
Cea de-a doua cladire a Kursaalului, terminate in 1893, era tot o constructie din paianta, sustinuta de piloti din lemn si compusa dintr-o sala de dans, mai multe camere si o terasa catre mare.
Vorbind despre Cazinul sfarsitului de veac XIX, scriitorul Petru Vulcan spune: ,, Indata la inceput ne atrage pavilionul de petrecere, ale carui picioare se ridica din valuri, cata vreme veranda e impinsa deasupra marii. Inlauntru canta muzica si parechi vesele danseaza bostonul; din afara lampioane atarnate srpe mare fac o lumina feerica, sub care dame si domni converseaza intim, desfatandu-se in marea dinaintea lor, ca-n o mie si una de nopti.''
Inca de la inceputul constructiei sale, Primaria Constanta si-a pus problema rentabilitatii Cazinoului. Initial el a fost inchiriat unui antreprenor, dar ulterior Consiliul Comunal a hotarat sa-l exploateze in regie proprie. Dupa ce a constatat ca cheltuielile abia sunt acoperite de venituri, primaria a oferit iarasi spre inchiriere Cazinoul.
In mai 1902 antreprenor al Cazinoului devine unicul fiu al marelui povestitor Ion Creanga, capitanul C.I. Creanga, despre care George Calinescu a spus ca ,, nu era nici destept si nici nu avea vreuna dintre insusirile tatalui."
In cererea adresata autoritatilor locale, capitanul Creanga solicita, in dubla calitate de cofetar si bucatar, sa I se inchirieze Cazinoul, mentionand totodata deosebitele servicii pe care le poate oferi: ,,Cunoscand lumea aleasa a persoanelor ce frecventeaza acest cazin, mai ales in timpul sezonului si fiind convins ca un serviciu curat, prompt si mai ales cuviincios se rasfrange in prima linie a gospodariei comunale, posedand aceasta experienta si dispunand de un personal ales si incercat, cunoacand cele doua limbi uzuale pentru strainii ce s-ar abate la Constanta.".
Capitanul Creanga a reusit sa convinga Primaria Constanta sa-I inchirieze Cazinoul pentru suma de 2000 de lei pe an. Pe langa plata chiriei, Primaria i-a impus antreprenorului Creanga sa puna in vanzare ,,articole de consumatiune de cea mai buna calitate '' si sa foloseasca pentru iluminare ,, petroleum de cea mai buna calitate pentru a nu produce nici un miros''.
In primii ani ai secolilui XX-lea Cazinoul era principala atractie a Constantei. In celebra monografie a orasului, aparuta in anul 1907 si intitulata ''Constanta pitoreasca", scriitorul Ion Adam spune: ,,Un dintre atractiunile care strange cea mai multa lume la un loc este Cazinul. Primaria are grija din timp sa namiasca pentru sezon una dintre cele mai renumite orchestre din tara, care sac ante in lunile iulie si august pe terasa Cazinului, intre orele 5-7 si 8-12 seara. Pentru a lua parte la aceste concerte zilnice, vizitatorii platesc o anumita tax ape care o fixeaza mai inainte Consiliul Comunal.
In serile linistite cele doua terase ale vechiului cazin se umplu de lume aleasa, care-si ia gustarile afara, in fata marei ascunsa in noapte si asculta armoniile amagitoare ale orchestrei.
Cazinul vechi este facut numai din lemn si asezat pe tarasi puternici, pe marginea bulevardului. In salonul acela improvizat s-au bucurat si au petrecut la baluri multe randuri de sezonisti stransi acolo din toate colturile tarii si din toate partile lumii.. Azi insa se pare ca si cerintele au ajuns mai pretentioase si lumea priveste cu mila la batrana baraca care a octrotit atatea intalniri si etazuri."
Ion Adam intuise cu exactitate faptul ca vechiul cazin era demodat, deoarece, inca din anul 1903 edilii constanteni, respective primarul Cristea Georgescu si prefectul Scarlat Varnav incepusera demersurile de ridicare la Constanta a unui Cazino modern, asemenea celor de pe riviera franceza. Arhitectul angajat sa proiecteze noua cladire a fost Daniel Renard, un architect roman de origene franceza, in varsta de 32 de ani, care la acea vreme lociua la Constanta. Absolvent al Scolii de Arte Frumoase din Paris, Daniel Renard avea sa conceapa Cazinoul constantean in stil Art Nouveau, devenind astfel promotorul acestui curent in Romania.
Nu toata lumea era insa entuziasmata de conceptia lui Daniel Renard, motiv pentru care cladirea Cozinoului avea sa fie un subiect aprig de discutii, starnind nenumarate controverse.
Proiectul lui Daniel Renard era acceptat si comentat favorabil de catre liberali, aflati la putere, dar respins si aspru criticat de partidele de opozitie, starnind in cele din urma un adevarat conflict politic pe plan local. In toiul acestor dispute constructia Cazinoului a inceput, lucrarile fiind supravegheate de Daniel Renard. Soarta a facut insa ca liberarii sa plece de la putere si in locul lor sa vina conservatorii, care aveau alta optiune in privinta Cazinoului. Conservatorii constanteni au apelat la unul dintre cei mai cunoscuti arhitecti romani din acea perioada, Petre Antonescu, care a conceput un Cazino mult mai complicat, asemanator unui teatru, cu doua turnuri. Cand cea de-a doua fundatie a edificiului a fost gata, in 1907, liberalii au revenit la putere, in aceeasi formula administrative, si l-au concediat pe Petre Antonescu, reincredintandu-I lucrarea lui Daniel Renard.
Cea de-a treia fundatie a fost si ultima, constructia Cazinoului fiind inceputa in 1907 si finalizata in 1910. Lucrarile au costat 1.300.000 de lei. Multora edificiul nu le-a placut. Spre exemplu unui diplomat francez, George Oudard, care a vizitat Constanta in 1935, cladirea Cazinoului i s-a parut oribila. In carnetul sau de voiaj diplomatul nota: ,,un lucru este deceptionant in aceste locuri primitoare: albul casino, pretentious complicat, al celui mai ingrozitor stil 1900, care incarca tarmul marii."
De multe ori nici presa vremii nu era mai ingaduitoare, cladirea Cazinoului fiind folosita in disputele politice si adesea catalogata in fel si chip. Spre exemplu, intr-un numar din martie 1910, ziarul Conservatorul Constantei caracterizeaza Cazinoul drept ,,o matahala impopotanata cu tot felul de zorzoane", iar in decembrie1911, ziarul drapelul, oficiosul local al liberalilor, il critic ape Primarul Titus Cananau, deoarece in calitate de inginer sef a aprobat planurile si devizele de constructie, desi ,, prin situatia d-sale de sef al serviciului tehnic si consilier communal, putea si era chiar dator sa zadarniceasca si sa impiedice monstruozitatea".
La 15 august 1910, Cazinoul a fost inaugurat in prezenta principelui Ferdinand, dupa care a fost inchiriat lui Alphonse Hietz, proprietar de restaurante si hoteluri din Bucuresti.
Punand in prim-plan rentabilitatea ''stabilimentului", care costase enorm, primaria a trecut peste toate opozitiile si pe 15 martie 1911, Consiliul Comunal a autorizat jocurile de noroc, iar localul a fost dotat cu doua mese de billiard si 17 mese rotunde pentru jocurile de carti. In scurt timp, Cazinoul din Constanta a devenit unul dintre stabilimentele cele mai cunoscute de acest gen din Europa, fiind preferat de impatimitii jocurilor de noroc care veneau aici, incognito, din toate colturile lumii.
In 1912, Primaria a organizat licitatia pentru concesionarea Cozinoului communal, livitatie castigate de baronul Edgar de Marcay. Asa cum Primaria il oblige prin contract, baronul de Marcay a construit Hotelul Palace, cu scopul de a deserve clientii cazinoului. Avandu-se in vedere clientele pretentioesa si sofisticata a Cazinoului, pentru proiectarea hotelului s-a apelat la un architect francez, care a conceput o cladire moderna si eleganta, in stilul rivierei franceze.
La inceputul secolului al XX-lea, Cazinoul era un loc cu totul aparte, unde aveau acces numai cei bogati si aventurieri, unde tinuta de seara era obligatorie, iar luxul o atitudine fireasca. In acelasi timp, Cazinoul era considerat un loc de pierzanie, extreme de amagitor. In salile lui se consumau drame, se traia cu pasiune intense, patima jucurilor creand o aura de mister in jurul acestei cladiri, a carei istorie cuprinde multe tragedii si povesti nefericite. Adesea, cei ruinati la jocurile de noroc sfarseau noaptea in valurile intunecate ale marii, sau intr-o camera de hotel, cu un glonte in tampla.
Problema Cazinoului din Constanta s-a dezbatut inclusive in Parlamentul Romaniei, dar oricat de puternici erau cei care se opuneau existentei lui si oricat de intemeiate criticile, aceasta cladire a continuat sa fie exploatata conform destinatiei sale initiale. Jocurile de noroc nu au fost interzise, aceasta fiind de altfel atractia Cazinoului si scopul construirii lui.
In timpul Primului Razboi Mondial el a fost transformat in spital, dar cu toate acestea a fost aprig bombardat.
In perioada interbelica Cazinoul a revenit la destinatia sa, reluand sirul povestilor pasionante derulate intr-un spatiu de lux, in jurul meselor de joc.
Astazi, Cazinoul continua sa existe fastuos la malul marii, in asteptarea stralucirii de alta data.

Sursa: www.litoralulromanesc.ro